Suntem pregătiţi să iertăm?

Ce inseamnă să ierţi?
- înseamnă în primul rând să-i dai o palmă celui care iti cere iertare, să îi arăţi că eşti mai bun ca el şi că eşti în stare să-i mai dai o şansă chiar dacă nu o merită
- înseamnă că trebuie să ai puterea să treci cu vederea unele lucruri
- înseamnă că eşti mai vulnerabil şi că îţi asumi riscul să fii înselat din nou de aceeaşi persoană
- înseamnă multe, dar poate înseamnă şi că... iubeşti!

''Tata e taximetrist, frate!''

Sunt negru, sunt mic şi sunt al dracu. Şi asta nu e tot, am SUV alb şi tata e taximetrist. Piticul ăsta dat cu funingine dinainte să iasă de la mă-sa din burtă îşi scotea sufrageria pe patru roţi din parcarea blocului când am ajuns eu acasă. Cum era trecut de opt seara, locul rămas liber a venit ca o minune de la Dumnezeu. Înainte să apuc să mă strecor şi să-l ocup, îl văd pe libric cu se dă jos din SUV, ia loganu' lu' tac-su de serviciu, şi blochează spaţiul în care aş fi putu parca eu. Plin de draci, cobor şi-l întreb:
- Salut! Nu te supăra, locurile astea sunt cumpărate,sau închiriate de la primărie?
- Nu! De ce?
- Păi şi e normal să faci aşa? Cum poţi să blochezi locul?
Şi eu stau tot în blocul ăsta!
- Vrei să dau acu' un telefon să vina 200 de maşini ca să blochez toată parcarea?
E clar, neam de taximetrist, atât poate, atât îl duce capul, imi spun eu.
- Da' de ce vrei tu să blochezi toată parcarea?
- Frate, toată familia mea are locuri aicea'!
Asta e mea, aia e a lu' unchi-miu, aia a lu' vara-mea!
Nimeni nu parchează pe locurile astea!
- Linesteşte-te, îi zic eu aşa că să-l calmez pe ţăran, nu am vrut decât să-mi parchez şi eu maşina!
- Frate, dacă prind maşină străină aici, ţi-o duc pe câmp!
Oricum n-ai ce să-mi faci!
Zi-mă la miliţie, ce să-mi facă, tata e taximetrist, ştie pe toţi.
Imi dă amendă şi gata, da' tu nu mai găseşti maşina!
Am rămas mască! Cum poate un ţăran din ăsta de Bucureşti să facă legea în aşa hal?! N-am mai apucat să-i răspund, piticul bronzat s-a urcat în magazia lui mergătoare şi a plecat cu scărţâit de roţi.
Morala: dacă tac-tu nu-i taximetrist, spune-i să se facă!

primul post

Avea dreptate Geoană, '' Never say never!''. Am zis ''never'', şi acum scriu la primul post.
Aşa... să va spun...

Lucrez într-un loc aglomerat. O cameră mare în care stau de dimineaţă până seara o grămadă de oameni. Ficare ar trebui să facă ceva, fiecare ar trebui să aibă responsabilitatea lui. Lunea e tristeţe mare de tot. Toată lumea o freacă şi aşteaptă să plece acasă. Cu toţii se vaită că-s obosiţi şi că le e lene. Nu şi azi. Dintr-o dată, mai tare decât zgomotul tastelor şi al imprimatelor care scot de zor hărtie, se aud două voci. Două voci puternice care taie pe diagonală ''hala'' în care lucrez. Ceartă mare. Fiecare o tine pe-a lui, fiecare are dreptate. Normal!
Satisfăcut şi încântat de ceea ce vede, un coleg vine spre mine şi îmi spune cu mândrie: '' Vezi, asta înseamnă să lucrezi aici, aşa se face treabă!''.