primul post

Avea dreptate Geoană, '' Never say never!''. Am zis ''never'', şi acum scriu la primul post.
Aşa... să va spun...

Lucrez într-un loc aglomerat. O cameră mare în care stau de dimineaţă până seara o grămadă de oameni. Ficare ar trebui să facă ceva, fiecare ar trebui să aibă responsabilitatea lui. Lunea e tristeţe mare de tot. Toată lumea o freacă şi aşteaptă să plece acasă. Cu toţii se vaită că-s obosiţi şi că le e lene. Nu şi azi. Dintr-o dată, mai tare decât zgomotul tastelor şi al imprimatelor care scot de zor hărtie, se aud două voci. Două voci puternice care taie pe diagonală ''hala'' în care lucrez. Ceartă mare. Fiecare o tine pe-a lui, fiecare are dreptate. Normal!
Satisfăcut şi încântat de ceea ce vede, un coleg vine spre mine şi îmi spune cu mândrie: '' Vezi, asta înseamnă să lucrezi aici, aşa se face treabă!''.